Expat, traveler & blogger

Mi-am lăsat urmele prin 40 de țări, 81 de orașe, pe 5 continente, pe nisipuri fierbinți, pe astfalt, prin noroi pe cărări înguste de pădure, pe stânci abrupte deasupra mării, pe faianța rece a camerelor de hotel, în templele Buddhiste din Thailanda și Bali, în gări, autogări, aeroporturi și prin iarba fragedă de pe pajiștile munților.

Cu toții lăsăm urme în lumea aceasta, în sufletele celor care ne cunosc și ne iubesc, în lucrurile făcute cu drag și pasiune, în amintirile celor cu care ne-am intersectat drumurile, uneori chiar în mintea unor străini.

Sper ca poveștile mele să lase o urmă și să vă inspire să-mi urmați pașii prin locuri știute și neștiute, să străbateți kilometri de amintiri și zâmbete în picioarele goale și să luați urma fericirii de a descoperi mereu un loc nou.